Am inceput ceva nou, ceva mai altfel, ceva la care am visat de mica. Am avut asa ceva cand eram mica, dar eram prea mica si nu stiam cum sa fac. Dar acum am mai crescut. Am invatat. Am inteles. Am gresit si acum stiu care e diferenta dintre un ou mare si un ou mic. Am crezut ca am nevoie de altceva, am incercat sa ignor ceea ce stiam ca sufletul imi cheama si are nevoie. Dar nu poti sa iti pacalesti sufletul. Nu poti sa incerci sa ii dai apa chioara cand el a gustat miere. Am incetat sa traiesc in ignoranta si acum am incercat sa ii ofer ceea ce vrea.Dar e riscant: e greu si alunecos, e umed si anevoios si uneori plang si uneori rad. Dar cand rad e asa de frumos si parca se merita pentru toate momentele cand plang. Dar am sa incerc. Am sa incerc si am sa lupt sa stiu mai bine si sa nu alunec.
De fapt, adevarul e ca am inceput demult... Am inceput de 11 luni si acum am puterea sa scriu despre asta. Nu stiam si inca nu stiu de ce mi-a fost frica sa scriu. Dar parca acum ceva in mine spune ca acesta e momentul meu. Poate nu ma intelegi, dar e o parte din mine, speciala, intima si aproape de sufletul meu.
Inca pare o poveste...dar poate va fi realitatea mea. Poate va fi povestea pe care o voi spune-o nepotilor inainte de culcare. Si poate printul va fi bunicul lor...
