marți, noiembrie 22, 2011

O noua poveste...

Am inceput ceva nou, ceva mai altfel, ceva la care am visat de mica. Am avut asa ceva cand eram mica, dar eram prea mica si nu stiam cum sa fac. Dar acum am mai crescut. Am invatat. Am inteles. Am gresit si acum stiu care e diferenta dintre un ou mare si un ou mic. Am crezut ca am nevoie de altceva, am incercat sa ignor ceea ce stiam ca sufletul imi cheama si are nevoie. Dar nu poti sa iti pacalesti sufletul. Nu poti sa incerci sa ii dai apa chioara cand el a gustat miere. Am incetat sa traiesc in ignoranta si acum am incercat sa ii ofer ceea ce vrea.

Dar e riscant: e greu si alunecos, e umed si anevoios si uneori plang si uneori rad. Dar cand rad e asa de frumos si parca se merita pentru toate momentele cand plang. Dar am sa incerc. Am sa incerc si am sa lupt sa stiu mai bine si sa nu alunec.

De fapt, adevarul e ca am inceput demult... Am inceput de 11 luni si acum am puterea sa scriu despre asta. Nu stiam si inca nu stiu de ce mi-a fost frica sa scriu. Dar parca acum ceva in mine spune ca acesta e momentul meu. Poate nu ma intelegi, dar e o parte din mine, speciala, intima si aproape de sufletul meu.

Inca pare o poveste...dar poate va fi realitatea mea. Poate va fi povestea pe care o voi spune-o nepotilor inainte de culcare. Si poate printul va fi bunicul lor...

marți, noiembrie 02, 2010

Poate...


Cateodata as vrea sa ma pot abtine: sa tin in mine si sa nu descopar tot. Ofer din prea mult si primesc din prea putin, dar poate ca asa sunt eu. Poate o sa ma schimb, poate nu vreau, poate nu pot, poate nu simt.

Curg... de prea mult timp, de prea multe zile, din prea multi ochi si din prea multa iubire. Sarate, umede, alunecoase, racoritoare: cumva ma racoresc, desi n-ai crede, desi uneori ard. Cum pot sa arda si sa linisteasca in acelasi timp?! Poate e obrazul meu prea aspru, prea insetat si poate a fost arsita prea mult timp.

Nu mi-e frig, dar nici cald.

Sunt intr-un moment in viata mea cand trebuie sa aleg si parca orice as alege pierd o bucatica din mine. Cand si cum faci sa alegi raul cel mai mic dintr-o mare de rele? Stupid... oricum alegi, e un sacrificiu: de-al tau, de-al lui, de-al vostru.

Poate am sa stiu mai incolo, poate am sa mai cresc, poate am sa mai scad, poate am sa mai vreau, dar poate am sa stiu...si poate nici nu trebuie sa stiu, poate cautarea e ceea ce conteaza...

As vrea sa te urasc...

duminică, august 29, 2010

Eu. Tu


Te intorci cu forte proaspete... E normal sa reusesti. Nu e imposibil si mi s-a demonstrat. Dar cum e viata asta ca niciodata nu se satura sa iti aduca aminte ca esti un ceva pe lume...ca nu esti totul: poti fi doborat 1 data, de 2 ori, ori de prea multe ori.

Ajungi sa zici stop? Sau poate e ok si asa ar trebui sa fie si poate ca asta inseamna sa traiesti. Ti-ar place o viata seaca, fara sus si fara jos? Poate uneori preferi liniste, sa fie o linie infinita, continua. Poate te inseli.

Cateodata ma gandesc ca degeaba ascult melodia trista, ca nu ma ajuta cu nimic. Si daca plang... imi vine sa rad pentru ca plang. Ai patit sa razi de faptul ca plangi? E acru... ai putea sa crezi ca e sarat, dar nu, e acru.

Cand vrei din tot sufletul ce nu poti avea, ce faci? Nu faci. Stai. Astepti. Nu-ti trece pentru ca vrei ci pentru ca trece timpul, sau nu. Un prieten mi-a spus ca daca iubesti cu adevarat, nu uiti niciodata. Ironic? Nu. Acru.

Cine a zis ca suntem asa de diferiti? Prea putin. Daca ne-am dezbraca de orgolii, fite, tabieturi si anumite convingeri/principii... am fi la fel. E usor sa dai vina pe altul, dar stiu ca stii ca ai partea ta de vina. Undeva, stiu ca si tu gandesti ca mine si eu gandesc ca tine. Cine a zis ca dragostea ajunge? Poate nu a iubit. Poate a studiat iubirea dar nu a trait-o niciodata. Sunt prea multe aspecte de care sa ai grija incat uneori, uiti ca iubesti. Sa iubesti e firesc, e capabil si un copil (mai ales un copil), dar sa reusesti sa imbatranesti langa cineva necesita... e prea scurta pagina asta...

"Get in my shoes just to see what it's like to be me.. " ( un cantec trist )

joi, decembrie 24, 2009

I'm yours...


Cine ar fi zis vreodata ca voi ajunge aici? Cine si-ar fi imaginat ca lucrurile vor sta aici? Toti prietenii nostri se mira...ce s-a intamplat?! Chiar asa...ce s-a intamplat? Cu toate amintirile... visele... promisiunile... planurile... Unde merg?! Spre ce ma indrept?

Ce fac cu atata dragoste? Cui o dau? Unde o pun? In ce sertar incape? Mi-e dor de el si au trecut doar 2 zile... ce fac cu restul zilelor?! Stiu...lumea nu se opreste aici...probabil dar ce fac acum...cum...
Nu stiu sa fiu a altuia...nu stiu sa fiu singura...nici nu vreau dar nici nu stiu... cum ma port?! Nici nu stiu de unde curg atatea lacrimi... cate mai sunt?! cate mai vin?! si oare cand or sa se opreasca?!

Toti mi-au spus ca sunt norocoasa, ca am o relatie asa frumoasa, o persoana care ma iubeste... De fiecare data cand ceva iesea prost in viata mea ma gandeam ca nu-i nimic...am pe cineva care ma iubeste...nu le poti avea pe toate.... Acuma ce ma mai consoleaza?! Cu ce se mai compenseaza...

Daca as fi stiut ca o sa ajung aici...nu l-as fi iubit atat...Ma simt atat de singura...si singura persoana care m-ar fi facut fericita a plecat...

duminică, decembrie 20, 2009

Trist


Ce faci cand viata ta nu mai e viata ta?! Cand tot ce sperai tu sa fie deodata e pulbere?! E retoric... cine ar sti sa raspunda la asta?! De unde atata curaj sa ridici capul sus?! De unde sa iei atata forta?! Cum faci sa treci peste?! As vrea sa scriu mai multe...am multe pe suflet si poate prea multe... i need a break...as vrea sa dorm 1 luna, doua....as vrea sa trezesc noua.

i want to be there at the end of the day..

vineri, septembrie 25, 2009

Sunt un om fericit...

Sunt mandra de mine. Dupa mult, mult timp in care am construit, in care mi-am imaginat cum o sa arate poza finala, sau macar schita finala. Dupa tot acest timp, in sfarsit, am ajuns in punctul in care sunt mandra de mine. Poate nu e mult, poate pentru unii e o zi obisnuita, dar pentru mine e atingerea unui scop.

Am ajuns intr-un punct in viata mea in care, pana nu demult, nici nu visam sa ajung. Simt nevoia sa scriu despre asta nu pentru a ma lauda singura, ci pentru ca ma voi uita peste 1 an si voi fi bucuroasa. Scriu aceste randuri sa le citesc eu, nu tu. Le scriu pentru mine, pentru sufletul meu si pentru aspiratiile mele.

Sper sa ajung si mai departe. De fapt, cred ca voi ajunge si mai departe. De fiecare data cand cineva, sau vreun formular mi-a cerut sa ma definesc in cateva cuvinte, primul cuvant care imi venea in minte era "AMBITIOASA". Mi-am schimbat parerea. Cuvantul care ma defineste cel mai bine e "pasionala" in tot ceea ce fac.

Mi-am dat seama ca nicaieri nu e prea sus cand iti doresti. Cand te gandesti si planuiesti totul, in cel mai mic detaliu. E si un pic de rabdare, si un pic de vointa, dar cel mai mult e pasiune.

Sunt un om fericit...sunt un om care a descoperit ceea ce il face fericit...

miercuri, iunie 10, 2009

BRAVO


Oare de ce las tot timpu niste uscaturi de oameni sa ma jigneasca? Oare de ce le permit sa zica lucruri atat de urate incat sa imi zdruncine mereu increderea in mine? Nu e suficient pentru mine ce sunt, cine sunt si unde am ajuns? E bine sa existe si astfel de "SPANI" care sa te faca sa intelegi ca tu esti cat de cat deasupra lor... nu esti perfect dar cu siguranta stii cand sa nu incalci anumite limite... pana unde mergi cu ura? Pana cand ajungi sa-l sfarsesti....


AI REUSIT!

joi, mai 07, 2009

Te intorci?

Eu ma intorc des...la decizii, intrebari..probleme... Incerc sa nu schimb cu mult atitudinea, dar ma intorc. Ma gandesc, mai pun in balanta.. cat e de greu pentru unii sa se intoarca, sa recunoasca greseala? Eu ma intorc... macar putin. Macar cat ar fi sa spui ca m-am intors, totusi. Daca ne-am intoarce toti, oare ar fi bine? Eu cred ca nu. Trebuie sa fim si incapatanati si egoisti, sa ne putem hotari intr-o privinta. Daca nu as fi incapatanata, probabil as sta sa analizez la nesfarsit...cam incalcit...dar parca adevarat...

As vrea sa imbratisez... parca mi-e dor...sa ma intorc in niste brate pe care nu le-am mai iubit demult...

Am fugit...dar e cazul sa ma intorc....pe bune... de data asta

luni, decembrie 01, 2008

Unde fugi?

Am vorbit de multe ori despre graba din fiecare din noi. De ce ne grabim si spre ce alergam? Lucrurile sunt date cu un scop asa si nu alt fee si noi incercam sa schimbam o ordine naturala ca pana la urma sa realizam ca de fapt am gresit. Sa ne gandim la modul realist ca tot timpu ne dam seama ca am procedat gresit si trebuia sa asteptam, sa-i acordam ragaz.

N-o sa vorbesc despre dumnezeu, poate ar trebui. Poate s-ar potrivi, dar nu cred in el si nici in litera mare cu care ar trebui sa ii scriu numele.

Sa nu te mire ca te va respinge pentru ca esti grabit, pentru ca nu ai rabdare sa astepti sa vezi ce vrea ea de la viata. Se intampla ca poate nu credeti la fel sau poate nu va potriviti sau poate nu va veti modela niciodata unul dupa altul.

Sau va potriviti si va dati seama ca ati stricat totul pentru ca nu le-ati lasat asa...naturale...

Unde fugi?

joi, noiembrie 20, 2008

Imi pare rau...

Cum poti sa te apropii de cineva daca nu vorbiti, nu iti spune ce simte si nu ti se destainuie tie? Cum banuiesti ca o stii daca de fapt nici nu ai avut ocazia sa o cunosti? Sau poate ai avut... dar ai fost prea prins in ale tale si ea (persoana) in ale ei si nu a fost timp... sau a fost... dar nu l-ai vazut...

Si dupa toate astea, desi nu stii, te duci si jignesti, intri cu ciubotele si nici macar nu te stergi si ea iti spune ca nu e bine... si iti dai seama... si repari ...sau incerci.

Imi pare rau...