I'm yours...

Cine ar fi zis vreodata ca voi ajunge aici? Cine si-ar fi imaginat ca lucrurile vor sta aici? Toti prietenii nostri se mira...ce s-a intamplat?! Chiar asa...ce s-a intamplat? Cu toate amintirile...visele...promisiunile...planurile... Unde merg?! Spre ce ma indrept?

Ce fac cu atata dragoste? Cui o dau? Unde o pun? In ce sertar incape? Mi-e dor de el si au trecut doar 2 zile... ce fac cu restul zilelor?! Stiu...lumea nu se opreste aici...probabil dar ce fac acum...cum...

Nu stiu sa fiu a altuia...nu stiu sa fiu singura...nici nu vreau dar nici nu stiu... cum ma port?! Nici nu stiu de unde curg atatea lacrimi... cate mai sunt?! cate mai vin?! si oare cand or sa se opreasca?!

Toti mi-au spus ca sunt norocoasa, ca am o relatie asa frumoasa, o persoana care ma iubeste... De fiecare data cand ceva iesea prost in viata mea ma gandeam ca nu-i nimic...am pe cineva care ma iubeste...nu le poti avea pe toate.... Acuma ce ma mai consoleaza?! Cu ce se mai compenseaza...

Daca as fi stiut ca o sa ajung aici...nu l-as fi iubit atat...Ma simt atat de singura...si singura persoana care m-ar fi facut fericita a plecat...

Trist

Ce faci cand viata ta nu mai e viata ta?! Cand tot ce sperai tu sa fie deodata e pulbere?! E retoric... cine ar sti sa raspunda la asta?! De unde atata curaj sa ridici capul sus?! De unde sa iei atata forta?! Cum faci sa treci peste?! As vrea sa scriu mai multe...am multe pe suflet si poate prea multe... i need a break...as vrea sa dorm 1 luna, doua....as vrea sa trezesc noua.

i want to be there at the end of the day

Sunt un om fericit...

Sunt mandra de mine. Dupa mult, mult timp in care am construit, in care mi-am imaginat cum o sa arate poza finala, sau macar schita finala. Dupa tot acest timp, in sfarsit, am ajuns in punctul in care sunt mandra de mine. Poate nu e mult, poate pentru unii e o zi obisnuita, dar pentru mine e atingerea unui scop.

Am ajuns intr-un punct in viata mea in care, pana nu demult, nici nu visam sa ajung. Simt nevoia sa scriu despre asta nu pentru a ma lauda singura, ci pentru ca ma voi uita peste 1 an si voi fi bucuroasa. Scriu aceste randuri sa le citesc eu, nu tu. Le scriu pentru mine, pentru sufletul meu si pentru aspiratiile mele.

Sper sa ajung si mai departe. De fapt, cred ca voi ajunge si mai departe. De fiecare data cand cineva, sau vreun formular mi-a cerut sa ma definesc in cateva cuvinte, primul cuvant care imi venea in minte era "AMBITIOASA". Mi-am schimbat parerea. Cuvantul care ma defineste cel mai bine e "pasionala" in tot ceea ce fac.

Mi-am dat seama ca nicaieri nu e prea sus cand iti doresti. Cand te gandesti si planuiesti totul, in cel mai mic detaliu. E si un pic de rabdare, si un pic de vointa, dar cel mai mult e pasiune.

Sunt un om fericit...sunt un om care a descoperit ceea ce il face fericit...

BRAVO

Oare de ce las tot timpu niste uscaturi de oameni sa ma jigneasca? Oare de ce le permit sa zica lucruri atat de urate incat sa imi zdruncine mereu increderea in mine? Nu e suficient pentru mine ce sunt, cine sunt si unde am ajuns? E bine sa existe si astfel de "SPANI" care sa te faca sa intelegi ca tu esti cat de cat deasupra lor... nu esti perfect dar cu siguranta stii cand sa nu incalci anumite limite... pana unde mergi cu ura? Pana cand ajungi sa-l sfarsesti....


AI REUSIT!

Te intorci?

Eu ma intorc des...la decizii, intrebari..probleme... Incerc sa nu schimb cu mult atitudinea, dar ma intorc. Ma gandesc, mai pun in balanta.. cat e de greu pentru unii sa se intoarca, sa recunoasca greseala? Eu ma intorc... macar putin. Macar cat ar fi sa spui ca m-am intors, totusi. Daca ne-am intoarce toti, oare ar fi bine? Eu cred ca nu. Trebuie sa fim si incapatanati si egoisti, sa ne putem hotari intr-o privinta. Daca nu as fi incapatanata, probabil as sta sa analizez la nesfarsit...cam incalcit...dar parca adevarat...

As vrea sa imbratisez... parca mi-e dor...sa ma intorc in niste brate pe care nu le-am mai iubit demult...

Am fugit...dar e cazul sa ma intorc....pe bune... de data asta

Unde fugi?

Am vorbit de multe ori despre graba din fiecare din noi. De ce ne grabim si spre ce alergam? Lucrurile sunt date cu un scop asa si nu alt fee si noi incercam sa schimbam o ordine naturala ca pana la urma sa realizam ca de fapt am gresit. Sa ne gandim la modul realist ca tot timpu ne dam seama ca am procedat gresit si trebuia sa asteptam, sa-i acordam ragaz.

N-o sa vorbesc despre dumnezeu, poate ar trebui. Poate s-ar potrivi, dar nu cred in el si nici in litera mare cu care ar trebui sa ii scriu numele.

Sa nu te mire ca te va respinge pentru ca esti grabit, pentru ca nu ai rabdare sa astepti sa vezi ce vrea ea de la viata. Se intampla ca poate nu credeti la fel sau poate nu va potriviti sau poate nu va veti modela niciodata unul dupa altul.

Sau va potriviti si va dati seama ca ati stricat totul pentru ca nu le-ati lasat asa...naturale...

Unde fugi?

Imi pare rau...

Cum poti sa te apropii de cineva daca nu vorbiti, nu iti spune ce simte si nu ti se destainuie tie? Cum banuiesti ca o stii daca de fapt nici nu ai avut ocazia sa o cunosti? Sau poate ai avut... dar ai fost prea prins in ale tale si ea (persoana) in ale ei si nu a fost timp... sau a fost... dar nu l-ai vazut...

Si dupa toate astea, desi nu stii, te duci si jignesti, intri cu ciubotele si nici macar nu te stergi si ea iti spune ca nu e bine... si iti dai seama... si repari ...sau incerci.

Imi pare rau...

Un pic de discriminare... despre manelisti

Nu exista nici o metoda prin care ii poti demonstra unui manelist ca este prost. Manelistii s-au nascut cu aceasta trasatura de caracter prin care ei se cred destepti. Orice ai spune tu esti cel injurat, cel care nu intelege. Nu conteaza daca ai dreptate ( si ai dreptate, din oficiu), pentru ei tu esti prost si ei stiu mai bine.

Cum adica generalizez? Dar nu exista manelisti destepti. Ai vazut tu vreunul? :-o

Nu am nimic cu muzica pe care o asculta, nu din acest motiv ii incadrez intr-o grupa speciala de oameni. Pur si simplu sunt oameni convinsi ca ei "are bani, dusmani si femei". Adica sa fim seriosi, noi doar suntem invidiosi pe acesti indivizi pentru ca ei se descurca. NU, n-au nici o facultate ( sau intentioneaza sa se lase, pentru ca el are treburi mai serioase de facut ) si nu din cauza ca nu isi permit, ci pentru ca ei considera facultatea o pierdere de timp. Ei sunt smecheri si vor sa se angajeze sau sa-si faca afacerea lor pentru ca au tot ce le trebuie.

Sa va povestesc de visul unui manelist: el vrea sa ajunga sofer la o firma sau sa faca comisioane, ceva de genul acesta. Nu e super?? Voi ati indraznit vreodata sa visati la asa ceva?

Aaa... un ultim sfat: nu incercati sub nici o forma sa ii explicati vreunui manelist ca greseste si ca are nevoie de facultate. Va injura. Atat stie.

Observatie: toate cele spuse in acest post il exclud pe Cristi, intrucat el nu se incadreaza acestor calitati, in ciuda faptului ca este manelist.

Cheer up!

I hate this part right here.... cand trebuie sa ma incurajez singura, cand trebuie sa accept ca oricat de mult am incercat nu a fost destul. Nu sunt persoana care face lucrurile pe jumatate, niciodata. Cum se intampla sa fiu fortata de imprejurari sa nu ma mai recunosc pe mine? Nu am sa ma plang ca nu am avut timp sau ca este prea greu pentru ca nu e asa. Pur si simplu te consuma. Un ritm prea rapid si prea radical. Colegii scriu despre asta, nu sunt singura. Ma simt cumva mai bine. Si totusi sunt acei care au reusit si care obtin ce isi doresc...

Inca nu pot sa imi dau seama cand am parasit turma celor care stiu...

Ce pot sa-mi zic? Vreau sa pot mai bine, dar daca imi propun si nu o sa reusesc o sa fiu si mai dezamagita. Ce ar trebui sa fac? Sa risc ... sa las lucrurile asa cum sunt... sa profit la maxim de celelalte posibilitati? De cand am inceput sa iau eu deciziile?

It's twisted...and honest...

Vine, vine, vine, vineeeeee.....

E weekendu ala. De care m-am temut toata perioada asta de cand a inceput facultatea. Si nici macar nu e mare chestie pentru ca o sa mai fie multe ca el. Ceea ce-l face special este ca este PRIMUL weekendu dinaintea examenelor. E nou pentru mine si ma gandesc ca o sa fac multe greseli pentru ca nu o sa stiu cum se procedeaza. Facultatea e perioada asta in care fiecare invata sa se descurce in viata, poate sa se strecoare neobservat. Cred ca data viitoare o sa stiu mai bine langa cine sa ma asez, ce fel de atitudine sa am, cu cat timp inainte sa vin. Acuma e totul random... sper si eu ca o sa fie bine. Am invatat si ar trebui sa fiu rasplatita... sau nu voi fi pentru ca nu e asa corect cum ar trebui. Oricum data viitoare o sa stiu mai bine.

Nu ma astept la rezultate prea extraordinare. Ma astept sa fiu speriata si sa ma inrosesc. Ma astept ca dupa aia sa zic..."asta o fost tot? pentru asta m-am stresat atata?". S-ar putea sa nu fie asa...ma astept si la asta...

Toata lumea pana acum mi-a zis ca sesiunea este ca bacul. "Gandeste-te ca dai bacu de 2 ori pe an!" ... Ma gandesc acuma: pe naiba! nu-i adevarat! La bac am fost mult mai stresata ... sesiunea e ceva care vine, trece, nu-mi decide viitorul. Si lucrul cel mai important la care ma gandesc este ca e alegerea mea ce note am.

O sa fie o saptamana ciudata, noua, ingrozitoare si totusi... abia astept...