Imi pare rau...

Cum poti sa te apropii de cineva daca nu vorbiti, nu iti spune ce simte si nu ti se destainuie tie? Cum banuiesti ca o stii daca de fapt nici nu ai avut ocazia sa o cunosti? Sau poate ai avut... dar ai fost prea prins in ale tale si ea (persoana) in ale ei si nu a fost timp... sau a fost... dar nu l-ai vazut...

Si dupa toate astea, desi nu stii, te duci si jignesti, intri cu ciubotele si nici macar nu te stergi si ea iti spune ca nu e bine... si iti dai seama... si repari ...sau incerci.

Imi pare rau...

Un pic de discriminare... despre manelisti

Nu exista nici o metoda prin care ii poti demonstra unui manelist ca este prost. Manelistii s-au nascut cu aceasta trasatura de caracter prin care ei se cred destepti. Orice ai spune tu esti cel injurat, cel care nu intelege. Nu conteaza daca ai dreptate ( si ai dreptate, din oficiu), pentru ei tu esti prost si ei stiu mai bine.

Cum adica generalizez? Dar nu exista manelisti destepti. Ai vazut tu vreunul? :-o

Nu am nimic cu muzica pe care o asculta, nu din acest motiv ii incadrez intr-o grupa speciala de oameni. Pur si simplu sunt oameni convinsi ca ei "are bani, dusmani si femei". Adica sa fim seriosi, noi doar suntem invidiosi pe acesti indivizi pentru ca ei se descurca. NU, n-au nici o facultate ( sau intentioneaza sa se lase, pentru ca el are treburi mai serioase de facut ) si nu din cauza ca nu isi permit, ci pentru ca ei considera facultatea o pierdere de timp. Ei sunt smecheri si vor sa se angajeze sau sa-si faca afacerea lor pentru ca au tot ce le trebuie.

Sa va povestesc de visul unui manelist: el vrea sa ajunga sofer la o firma sau sa faca comisioane, ceva de genul acesta. Nu e super?? Voi ati indraznit vreodata sa visati la asa ceva?

Aaa... un ultim sfat: nu incercati sub nici o forma sa ii explicati vreunui manelist ca greseste si ca are nevoie de facultate. Va injura. Atat stie.

Observatie: toate cele spuse in acest post il exclud pe Cristi, intrucat el nu se incadreaza acestor calitati, in ciuda faptului ca este manelist.

Cheer up!

I hate this part right here.... cand trebuie sa ma incurajez singura, cand trebuie sa accept ca oricat de mult am incercat nu a fost destul. Nu sunt persoana care face lucrurile pe jumatate, niciodata. Cum se intampla sa fiu fortata de imprejurari sa nu ma mai recunosc pe mine? Nu am sa ma plang ca nu am avut timp sau ca este prea greu pentru ca nu e asa. Pur si simplu te consuma. Un ritm prea rapid si prea radical. Colegii scriu despre asta, nu sunt singura. Ma simt cumva mai bine. Si totusi sunt acei care au reusit si care obtin ce isi doresc...

Inca nu pot sa imi dau seama cand am parasit turma celor care stiu...

Ce pot sa-mi zic? Vreau sa pot mai bine, dar daca imi propun si nu o sa reusesc o sa fiu si mai dezamagita. Ce ar trebui sa fac? Sa risc ... sa las lucrurile asa cum sunt... sa profit la maxim de celelalte posibilitati? De cand am inceput sa iau eu deciziile?

It's twisted...and honest...

Vine, vine, vine, vineeeeee.....

E weekendu ala. De care m-am temut toata perioada asta de cand a inceput facultatea. Si nici macar nu e mare chestie pentru ca o sa mai fie multe ca el. Ceea ce-l face special este ca este PRIMUL weekendu dinaintea examenelor. E nou pentru mine si ma gandesc ca o sa fac multe greseli pentru ca nu o sa stiu cum se procedeaza. Facultatea e perioada asta in care fiecare invata sa se descurce in viata, poate sa se strecoare neobservat. Cred ca data viitoare o sa stiu mai bine langa cine sa ma asez, ce fel de atitudine sa am, cu cat timp inainte sa vin. Acuma e totul random... sper si eu ca o sa fie bine. Am invatat si ar trebui sa fiu rasplatita... sau nu voi fi pentru ca nu e asa corect cum ar trebui. Oricum data viitoare o sa stiu mai bine.

Nu ma astept la rezultate prea extraordinare. Ma astept sa fiu speriata si sa ma inrosesc. Ma astept ca dupa aia sa zic..."asta o fost tot? pentru asta m-am stresat atata?". S-ar putea sa nu fie asa...ma astept si la asta...

Toata lumea pana acum mi-a zis ca sesiunea este ca bacul. "Gandeste-te ca dai bacu de 2 ori pe an!" ... Ma gandesc acuma: pe naiba! nu-i adevarat! La bac am fost mult mai stresata ... sesiunea e ceva care vine, trece, nu-mi decide viitorul. Si lucrul cel mai important la care ma gandesc este ca e alegerea mea ce note am.

O sa fie o saptamana ciudata, noua, ingrozitoare si totusi... abia astept...

Azi mi s-a implinit un vis!

Azi mi s-a implinit un vis. Nu unul oarecare, unul maret. Nu speram in sinea mea sa ajung sa traiesc acest moment atat de repede. Chiar daca am spus prietenilor ca se va intampla si ca abia astept, sincer, acum imi dau seama ca nu credeam nici eu in implinirea lui. Cum e cu visatul asta?

Eu cred intr-un...cliseu, daca vreti sa-l numiti asa. Consider ca oamenii traiesc din si pentru vise, in sensul ca visele sunt ceea ce ii tine in viata din punct de vedere spiritual. Pana la urma viata este alcatuita din placeri: materiale, spirituale etc. Aceste placeri, dupa cum spune si numele, sunt de fapt dorinte: vise. Odata neimplinite, ele devin goluri, sau spatii neumplute in sufletul omului, spatii regretate mereu.

Un alt aspect de retinut este faptul ca exista un timp anume pentru fiecare vis. Un fel de "moment potrivit".

Ciudat... cand am inceput sa scriu acest post, eram fericita... acum sunt melancolica...

Sa fi fost momentul potrivit?! Sper sa stiu sa apreciez visul meu...